ALEGERI ORGANE DE CONDUCERE SI CONTROL SEPTEMBRIE 2024

Stimaţi colegi,

Având în vedere prevederile  Regulamentului electoral  privind alegerile pentru organele de conducere și de control ale colegiului teritorial, în vederea constituirii listei de alegătorii cu drept de vot - vă rugăm să achitați sumele restante ale cotizației de membru la Colegiului Medicilor Ialomița până la sfârșitul lunii august.

In conformitate cu prevederile Regulamentului electoral și a Hotărârii Consiliului Colegiului Medicilor Ialomita, alegerile pentru organele de conducere și de control ale colegiului teritorial se vor desfășura, după cum urmează:

1. Depunerea candidaturilor:

16 august - 03 septembrie 2024, orele 8-14, la sediul CM Ialomita.

Pot candida medicii – membri ai Colegiului Medicilor Ialomita, care îndeplinesc următoarele condiţii legale:

a) sunt înscriși în colegiul teritorial unde depun candidatura;

b) au cotizația plătită la zi (pentru luna iunie 2024, inclusiv);

c) nu au fost sancționați disciplinar sau penal, în baza unei hotărâri definitive, în ultimii 5 ani;

d) au deținut mai puțin de 5 mandate succesive în organele de conducere ale CMR la nivel teritorial sau național, cu excepția funcției de membru în comisia de cenzori căruia nu i se aplică această condiție.

(2) Un medic poate candida atât pentru funcția de membru al consiliului colegiului teritorial, cât și pentru cea de reprezentant în Adunarea generală națională a CMR.

(3) Un medic nu poate candida concomitent pentru mandatele prevăzute la alin. (2) şi pentru mandatul de membru în comisia de cenzori.

Candidaturile pentru funcțiile de membru în consiliul colegiului teritorial, de reprezentant în Adunarea generală națională și de membru în comisia de cenzori se depun în perioada 16 august 2024 – 3 septembrie 2024 după cum urmează:

a) personal la sediul colegiului teritorial în timpul programului de lucru afișat: luni – joi: 1000 – 1400, vineri: 1000 – 1200,

b) poştă sau curier, situație în care candidatura depusă la poștă sau curier trebuie să ajungă la destinație până în ultima zi – 3 septembrie 2024;

c) prin poștă electronică, situație în care termenul se va împlini la finalul programului de lucru al colegiului teritorial – 3 septembrie 2024, ora 1400. Data și ora depunerii este atestată de către calculatorul colegiului teritorial și servește ca dovadă a datei și orei depunerii candidaturii.

Secretariatele primesc şi înregistrează depunerea candidaturilor, confirmă candidatului primirea tuturor actelor și în termen de cel mult 24 de ore de la primire le înaintează comisiei electorale teritoriale.

 

Candidaturile vor cuprinde:

a) declarația de candidatură tehnoredactată; modelul declarației de candidatură este prevăzut la Anexa nr. 2 la prezentul Regulament (click aici);

b) un curriculum vitae (în limba română);

c) o scrisoare de intenție care va cuprinde motivația candidatului, exprimarea interesului pentru poziția vizată, propuneri concrete pentru îmbunătățirea activității colegiului etc.

Candidaturile și toate documentele aferente fiecărei candidaturi (declarație de candidatură, curriculum vitae, scrisoare de intenție) se vor afișa în mod obligatoriu pe site-ul colegiilor teritoriale, cu anonimizarea CNP-ului, domiciliului, numărului de telefon mobil și adresei de email.

*vezi prevederile Regulamentului electoral

 

2. Desfăşurarea alegerilor:

Turul I   –  20 - 21 septembrie 2024, orele 1000 – 2000

Turul II –  04 - 05 octombrie 2024, orele  1000 – 2000

 

*alegerile se vor desfăşura la sediul CM Ialomita si online.

 

categoria articolului: