Despre noi
Colegiul Medicilor din România a luat naştere în mod legal în luna iunie 1997, în temeiul Legii nr.74 din 6 iulie 1995 privind exercitarea profesiunii de medic, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România .
În momentul actual, activitatea organizaţiei este reglementată în principal prin Legea nr.95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii si Statutul CMR. Colegiul Medicilor din România este organism profesional, apolitic, fără scop patrimonial, de drept public, cu responsabilităţi delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii profesiei de medic ca profesie liberală, de practică publică autorizată.
Colegiul Medicilor din România are autonomie instituţională în domeniul său de competenţă, normativ şi jurisdicţional profesional şi îşi exercită atribuţiile fără posibilitatea vreunei imixtiuni.
Colegiul Medicilor din România se organizează şi funcţionează pe criterii teritoriale, la nivel naţional şi judeţean, respectiv la nivelul municipiului Bucureşti, între Colegiul Medicilor din România şi colegiile teritoriale existând raporturi de autonomie funcţională, organizatorică şi financiară.
Atribuţiile Colegiului Medicilor din România nu pot fi exercitate de nici o altă asociaţie profesională. Colegiul Medicilor din România nu se poate substitui organizaţiilor patronale sau sindicale şi în îndeplinirea atribuţiilor sale nu poate face uz de prerogativele acestora prevăzute de lege.